Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai, depozitare ale unui valoros material de patrimoniu şi promotoare ale muzeologiei moderne, se adresează unui public larg şi oferă celor interesaţi posibilitatea unei călătorii spirituale prin istorie, cultură şi civilizaţie. Vă invităm să descoperiţi captivantul patrimoniu cultural adăpostit de muzeele UBB: colecţiile de gimnosperme străvechi şi seminţe de palmier ale Muzeului Botanic, fosilele unicat de dinozauri transilvăneni ale Muzeului de Paleontologie şi Stratigrafie, colecţiile de faună exotică şi autohtonă ale Muzeului Zoologic şi reptilele vii ale Vivariului, cristalele de mari şi dimensiuni şi meteoriţii Muzeului de Mineralogie, precum şi obiectele şi fotografiile de epocă ce ilustrează parcursul învăţământului clujean la Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai.