Evenimente

Noaptea Muzeelor 2022 – Muzeul de Istorie a Universității

1. „Terenuri scăldate în soare, în aer și în apă” – o istorie a Parcului Sportiv Universitar din Cluj-Napoca (expoziție temporară)

Loc de desfășurare: Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4, parter, Cluj-Napoca.

Orar de vizitare: 18:00-24:00 (ora de intrare a ultimului vizitator).

Propunem publicului clujean o incursiune în istoria parcului cunoscut astăzi sub numele de Parcul Hațieganu – una dintre cele mai importante oaze de verdeață și recreere ale orașului nostru. Prin imagini și texte sugestive vom evoca personalitatea fondatorului acestui parc, profesorul universitar și medicul Iuliu Hațieganu, dar și diferitele denumiri ale acestui loc (Parcul Carol II, Parcul Babeș etc.). Un segment important al expoziției va fi dedicat clădirilor găzduite în acest parc și anumitor evenimente sportiv-culturale care s-au desfășurat aici de-a lungul timpului.

Parteneri: Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeș-Bolyai; Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”; Muzeul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

2. Proiecția filmului UBB 440 - începuturile iezuite. Regizor: Ion Indolean (Facultatea de Teatru și Film a UBB).

Loc de desfășurare: Sala Media, Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană, str. Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.

Orar proiecții: prima proiecție – ora 19:00; a doua proiecție – ora 22:00.

Filmul documentar UBB 440 - începuturile iezuite prezintă istoria primelor secole în care a existat învățământ de nivel academic la Cluj. Pelicula se concentrează pe evoluția Colegiului Iezuit, pe lângă care au funcționat diferite instituții de învățământ: școala de nivel mediu, internatul (convictum-ul), Academia/Universitatea și Seminarul Teologic. Filmările au fost realizate în locurile și clădirile care se leagă nemijlocit de aceste structuri academice.

Parteneri: Facultatea de Teatru și Film; Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeș-Bolyai; Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană.

3. Expoziția foto-documentară Orașul și Academia

Loc de desfășurare: în galeriile din Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană, str. Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.

Orar de vizitare: 17:00-24:00.

Prezintă istoria Colegiului Iezuit din Cluj, în cadrul căruia a funcționat Academia Claudiopolitană, prima structură de învățământ superior de pe teritoriul României de astăzi. Încă de la întemeierea sa, această instituție a beneficiat de privilegiul de a acorda absolvenților titlurile academice de baccalaureus, magister și doctor. Vizitatorii au la dispoziție Catalogul expoziției editat în limbile română, maghiară, germană și engleză.

Parteneri: Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeș-Bolyai; Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană.

Data evenimentului 
Sâmbătă, Mai 14, 2022
Programul evenimentului
18:00 - 23:59
Adresă 

1. „Terenuri scăldate în soare, în aer și în apă” – o istorie a Parcului Sportiv Universitar din Cluj-Napoca (expoziție temporară)

Loc de desfășurare: Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4, parter, Cluj-Napoca.

 

2. Proiecția filmului UBB 440 - începuturile iezuite. Regizor: Ion Indolean (Facultatea de Teatru și Film a UBB).

Loc de desfășurare: Sala Media, Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană, str. Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.

 

3. Expoziția foto-documentară Orașul și Academia

Loc de desfășurare: în galeriile din Turnul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană, str. Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca.

Orar și prețuri

Luni-Vineri: 9:30-13:30

 

Toate categoriile - 6 lei.
Elevi, studenți, pensionari - 3 lei.
Familii cu 2-5 membri - 12 lei.
Personal și studenți ai UBB (pe bază de legitimație) - gratuit.

Contact Adresă

Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4 (parter), Cluj-Napoca.

Persoană de contact: C.S. II dr. Ana-Maria Stan.

Email istorie.muzee@ubbcluj.ro Telefon+40 264 591471
Alte informații
nu_are_acc_scaun_rotile
fara_acc_pers_defc_vedere
fara_acc_pers_defc_auz